Activitatea de conducere a unui autovehicul este una complexă şi dinamică, aceasta presupunând existenţa anumitor capacităţi specifice solicitărilor ei.
Omul în interacţiune cu autovehiculul alături de condiţiile de mediu formează factorii importanţi care conduc la condiţiile de siguranţă în activitatea de conducere. Calitatea şi siguranţa condusului propriei maşini, a transportului de călători şi de mărfuri depind în mare măsură de aceşti factori. Astfel, procedurile de obţinere a permisului de conducere, modul de instruire a cursanţilor amatori sau de instruire şi perfecţionare a personalului de şoferi profesionişti trebuie să fie riguros respectate şi realizate după anumite standarde pentru a se asigura calitatea şi siguranţa în trafic.
În afară de aceste proceduri de instruire şi de perfecţionare a conducătorilor auto, pentru a avea o şi mai bună siguranţă în trafic, trebuie să luăm în calcul şi condiţiile de trafic, în special un mare accent ar trebui pus pe infrastructură, pe calitatea şoselei, pe marcajele rutiere, dar de asemenea şi factorul climă (condiţiile de climă) influenţează şi ele această siguranţă în trafic.
Factorii componenţi ai sistemului circulaţiei rutiere: factorii rutieri, tehnici, umani.
- Factorul de mediu sau rutier (verificări periodice a şoselelor şi semnelor de circulaţie şi intervenţii şi reparaţii prompte)
- Factorul tehnic – autovehiculul (verificări auto periodice)
- Factorul uman – care vizează procesele psihice implicate în activitatea de conducere a autovehiculului
Factorul uman are urmatoarele componente:
- Procesele senzorio-perceptive;
- Procesele psihice secundare;
- Factorii de personalitate – aptitudini, temperament, comportament la volan;
- Activitatea umană;
- Activitatea decizională.
De asemenea, caracteristicile activităţii de conducere auto sunt diferite în funcţie nu numai de conţinutul şi felul transportului, ci şi de tipul de autovehicul (autoturism, taxi, autobuz, microbuz, autocar, autocamion, etc.).
Aşa cum poliţia investighează accidentele de trafic din anumite perspective, aşa şi psihologia studiază stresul din trafic, comportamentul uman (comportamentul uman în anumite situaţii), temperamentul, aptitudinile şoferului, toate acestea determinând comportamentul la volan.
După cum observăm această activitate de şofer trebuie să fie realizată după anumite criterii psihologice minimale, obţinerea dreptului de conducător auto obţinându-se după o testare psihologică făcută în prealabil, alături de alte investigaţii medicale.
Chiar dacă te afli la volanul unei maşini, sau călător într-un mijloc de transport în comun, sau pur şi simplu ca pieton, suntem, cu toţii participanţi la trafic. În multe cazuri condusul este luat ca o competiţie între şoferi, de cele mai multe ori pentru a-şi arăta prioritatea şi pentru a câştiga acest „drept” de „eu mai tare” sau de „maşină mai puternică”, fără a mai ţine cont de semnalele rutiere. Din această cauză de multe ori apare aspectul de haos la nivelul traficului din zilele noastre, deoarece responsabilitatea de respectarea a regulilor a scăzut, astfel ridicându-se numărul de accidente de circulaţie.
Rolul psihologiei în transporturi ajută la creşterea siguranţei rutiere, vizând cel mai important factor responsabil pentru trafic, mai precis factorul uman. Acesta, dintre toţi cei trei factori, este cel mai important şi responsabil privind producerea accidentelor de trafic.
Persoanele vizate pentru evaluarea psihologică a conducătorilor auto este obligatorie pentru:
- Şoferii amatori (la obţinerea permisului şi la schimbarea sa)
- Şoferii de taxi
- Şoferii de transport persoane (curse naţionale sau internaţionale)
- Şoferii de autobuz
- Şoferii de vehicule de servicii de urgenta
- Şoferii vehiculelor care transporta mărfuri periculoase şi încărcături grele
- Instructorii de conducere
_____Accesati rapid_____